ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Sistemul bancar moldovenesc va trece testul de stres în anul 2017

13:19 | 01.02.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Băncile moldovenești vor trece în acest an testul de stres pentru a verifica dacă acestea sînt destul de bine capitalizate şi ar putea face față fără mari probleme unor şocuri. ”Noutatea bună este că, potrivit cifrelor noastre, băncile moldovenești trec acest test, dar o prudență în gestiunea capitalului este destul de importantă”, a declarat astăzi într-o conferință de presă Sergiu Cioclea, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), informează MOLDPRES.

În cadrul exerciţiului de stres este testată soliditatea financiară a băncilor, capacitatea de a face față unor situații care să ducă la creşterea volumului de credite neperformante şi implicit la înrăutăţirea profitabilităţii.

”BNM face teste cît de pregătite sînt băncile pentru ca să treacă la un sistem european de calculare a normativului de capital BASEL-3, pentru că acolo pot fi riscuri suplimentare care trebuie să fie acoperite cu capital suplimentar”, a menționat guvernatorul.

Potrivit BNM, suficiența capitalului pe sistemul bancar s-a ridicat la finele anului trecut la 30 la sută, ceea ce înseamnă că băncile au suficient capital pentru a absorbi eventualele pierderi generate de creditele neperformante. ”Nu ne aflăm într-o situație de alertă, dar băncile trebuie să lucreze mai bine cu debitorii, care nu sînt capabili să ramburseze creditele contractate. Cele mai mari trei bănci au prezentat programe de lucru cu acești debitori”, a mai spus Sergiu Cioclea.

Șeful băncii centrale a adăugat că suficiența capitalului de 30 la sută este mare, dar aceasta este comodă pentru instituțiile financiare atîta vreme cît creditează statul, dar atunci cînd vor credita agenții economici riscurile vor crește. Creditele acordate de bănci au coborît în anul 2016 cu 9 la sută, ”ceea ce în termeni reali înseamnă și mai mult”. Portofoliul de credite brut a reprezentat 47,7 la sută din totalul activelor, însă s-a produs o dublare în active a hîrtiilor de stat. ”Băncile comerciale au tendința să crediteze statul, în loc să crediteze agenții economici. 15,3 la sută, aproape a șasea parte din active sînt hîrtii de valoare. Noi credem că astăzi în piață peste 6 miliarde de lei sînt bani disponibili imediat”, a notat guvernatorul BNM.

El a apreciat că, în fine, capacitatea de creditare a sistemului moldovenesc este mare și înseamnă că nu este o problemă de ofertă, ci este o problemă de cerere. ”Este foarte important ca această stabilizare economică pe  care am văzut-o recent și macro-monetară, am în vedere rata de schimb și rata de bază, să se transforme într-o stabilizare microeconomică, cu planuri de investiții, cu planuri de afaceri care să susțină o creditare sănătoasă din partea băncilor moldovenești”, a opinat Sergiu Cioclea.

Datele BNM arată că pe parcursul anului 2016, ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor a crescut cu 6,4 puncte procentuale, față de finele anului precedent, și a constituit pe sector 16,3 la sută la finele anului. Indicatorul menționat variază de la o bancă la alta, valoarea cea mai mare alcătuind 33,8 la sută.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!