Iniţiativa legislativă privind tichetele de masă a fost supusă dezbaterilor publice
14:49 | 01.02.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Iniţiativa legislativă privind tichetele de masă a fost discutată astăzi în cadrul unor dezbateri publice organizate de Parlament. La discuţii au participat reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor, mediului de afaceri și altor instituții de stat vizate, informează MOLDPRES.
Potrivit documentului, companiile private care au un capital social de cel puţin 10 milioane de lei vor oferi angajaţilor un tichet de masă în valoare de 45 de lei. Banii vor fi utilizaţi doar cu scopul de a beneficia de un prînz sau pentru a procura produse alimentare, cu excepţia băuturilor alcoolice și ţigărilor. Sistemul va funcţiona în baza contractelor încheiate de către operatori cu localurile de alimentaţie publică şi magazine.
Autorul proiectului este președintele Parlamentului Andrian Candu. Potrivit acestuia, iniţiativa legislativă reprezintă o modalitate pentru creșterea economică a țării, reducerea fenomenului salariilor în plic și un mijloc sigur de îmbunătățire a calității vieții și sănătății populației. Tichetele reprezintă un supliment benefic la salariu, însă oferirea acestora nu prevede micşorarea plăţilor lunare. ”Tichetele vor fi oferite în conformitate cu zilele lucrate în luna precedentă, iar suma acestora nu va fi impozitată. La fel, tichetele nu vor fi obligatorii, ci vor reprezenta o opţiune suplimentară pentru angajatori”, a specificat speakerul Andrian Candu.
Vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Sergiu Sainciuc, a menţionat că iniţiativa legislativă este una binevenită. „Documentul prevede mărirea protecţiei sociale a angajaţilor. Totuşi, o prioritate ar fi faptul că în urma acceptării tichetelor să nu fie micşorate salariile persoanelor. La fel, este necesar să stabilim dacă plata de 45 de lei va fi una stabilă sau va fi revizuită anual. Documentul mai are nevoie de rectificări, însă considerăm că iniţiativă este una bună şi în favoare angajatului”, a afirmat Sainciuc.
De cealaltă parte, reprezentanţii mediului de afaceri şi membrii Confederaţiei Naţionale a Patronatelor (CNP) s-au pronunţat împotriva iniţiativei motivînd creşterea cheltuielilor întreprinderilor. „Documentul ar putea duce la micşorarea banilor destinaţi bugetului de stat, din cauza venitului mai mic al companiei”, a spus reprezentantul mediului de afaceri, Valeriu Bodiu.
Totodată, membrul CNP, Vladislav Caminschi, a precizat că „nu sînt clare veniturile exacte ale operatorului şi din ce surse acesta îşi va asigura activitatea, fapt care ar putea crea dificultăţi”.
În cadrul dezbaterilor, majoritatea participanţilor s-a pronunţat pentru eliberarea unor tichete electronice, totuşi aceasta ar urma să fie o prerogativă a angajatorului.
Proiectul de inițiativă lansat de speakerul Andrian Candu urmează să fie examinat și adoptat de Parlament.
Tichetele pentru alimentaţie sînt oferite în mai multe ţări europene şi în Statele Unite ale Americii, practică ce a fost pusă în aplicare începînd cu anul 1954.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)