ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Previziuni pentru zilele de sîmbătă-luni, 4-6 februarie 2017

18:40 | 03.02.2017 Categorie:

EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII

Sîmbătă, 4 februarie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va avea o întrevedere cu Sebastian Kurz, Preşedinte în exerciţiu al OSCE, ministru Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe al Republicii Austria, aflat în vizită la Chișinău.

Ora 9.45, Reședința de Stat, str. N. Iorga, 23.

***

Prim-ministrul Pavel Filip va avea o întrevedere cu Preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Austriei, Sebastian Kurz.

Ora 8.30, Casa Guvernului, etajul I, intrarea din str. G. Bănulescu-Bodoni. După întrevedere, aproximativ la ora 09.15, Premierul Pavel Filip şi Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Sebastian Kurz, vor susţine un briefing de presă.

***

Federația de lupte din Republica Moldova desfășoară, în zilele de 3-5 februarie, Ediția I a Turneului Internațional de lupte libere în memoria lui Tudor Jubircu, maestru în sport al URSS, lucrător emerit în domeniul educației fizice și sportului. Turneul are loc în sala Institutului de Educație Fizică și Sport, str. A. Doga, 22.

Duminică, 5 februarie

Asociaţia Presei Sportive din Moldova (APSM) va organiza Olimpiada APSM la bowling sportiv.

Ora 10.45, ICE BOWLING, sectorul Rîșcani, Centrul Lukoil, str. Studenților, 7/5.

***

Va avea loc al II-lea congres extraordinar al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr care va dezbate chestiuni programatice, statutare, doctrinare și de actualitate social-politică.

În jurul orei 15.00, conducerea Platformei Demnitate și Adevăr va susține un briefing. Evenimentul se va desfășura în incinta Teatrului „Ion Luca Caragiale” din Chișinău, strada Mihai Eminescu nr. 55.

Luni, 6 februarie

Laboratorul Medical INVITRO Diagnostics și Centrul pentru Informare și Comunicare în Sănătate vor prezenta rezultatele examenelor de screening cervical din cadrul Săptămînii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin (23-31 ianuarie 2017) realizate de Laboratorul Medical INVITRO Diagnostics.

Ora 12.00, str. N. Testemițanu 19/1, Chișinău.

***

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) "Viitorul" invită la evenimentul de lansare a rezultatelor primului sondaj național realizat în 2017 de către CBS AXA, la comanda IDIS Viitorul, intitulate ”Presiunile sociale în anul 2017”.

Ora 14.00, Sala de Conferințe a IDIS "Viitorul", str. Iacob Hîncu 10/1, etajul 2.

***

Ambasada Ungariei în Republica Moldova invită la vernisarea expoziţiei personale a pictorului şi ceramistului Oleg Dobrovolschi.

Ora 16.30, Ambasada Ungariei la Chişinău, bd. Ştefan cel Mare și Sfînt, 131.

(Editor L. Alcază) 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!