ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Toate drumurile naţionale şi internaţionale sînt practicabile

16:59 | 08.02.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de Miniştri, Premierul Pavel Filip a solicitat informații despre starea drumurilor din țară, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Potrivit informaţiilor prezentate de către ministrul de Interne, pe traseele naţionale s-a format polei, iar Inspectoratul Naţional de Poliţie, de comun cu Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, lucrează pentru a ameliora starea drumurilor. 

„Drumuri naţionale şi internaţionale blocate nu sînt şi nici nu au fost. Pentru noaptea viitoare sînt prognozate temperaturi între -12 şi -18 grade şi vînt slab, ceea ce nu presupune viscole. Nu se prevăd situaţii excepţionale în următoarele 24 de ore”, a precizat ministrul Alexandru Jizdan. 

La rîndul său, Premierul Pavel Filip a îndemnat autorităţile responsabile să ţină situaţia sub control şi să fie în contact permanent cu autorităţile publice locale pentru a monitoriza situaţia.

img17001040

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!