Misiunea FMI şi-a început vizita de evaluare a Programului cu Republica Moldova
11:15 | 14.02.2017 Categorie: Economie
Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi-a început, marți, vizita la Chișinău cu întrevederi la nivel de experţi la Banca Naţională a Moldovei, după care vor urma întîlniri în după-amiaza zilei la Ministerul Finanţelor și Ministerul Economiei. Este prima evaluare a programului pentru Republica Moldova, aprobat de consiliul de directori al FMI la 7 noiembrie 2016, informează MOLDPRES.
Pe parcursul a două săptămîni, misiunea FMI va analiza evoluțiile recente din economie și progresul atins de autorități în implementarea programului, în contextul primei evaluări a programului, susținut de FMI prin Mecanismele de finanțare EFF (Mecanismul de finanțare extinsă) și ECF (Mecanismul extins de creditare), a anunțat reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova, Armine Khachatryan.
La finele misiunii experții FMI vor prezenta un raport, în vederea alocării celei de-a doua tranșe a finanțării acordate de Fond. Republica Moldova are acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (circa 178,7 milioane de dolari SUA). Prima tranșă în sumă de 35,9 milioane de dolari a fost acordată imediat după aprobarea acordului.
Principalul subiect pe agenda discuțiilor va fi situația din sistemul bancar, care încă mai suferă în urma ”furtului miliardului”. Experții FMI vor evolua în ce măsură au fost onorate angajamentele privind controlul deplin și diagnosticarea creditării părților afiliate la cele mai mari trei bănci, dar și identificarea beneficiarilor finali ai celor mai mari trei bănci din țară.
Un alt subiect al discuțiilor cu misiunea FMI va fi Legea privind legalizarea capitalului și stimularea fiscală. ”Proiectul de lege, în forma curentă, ar duce la periclitarea măsurilor de combatere a corupției și ar pune piedici în lupta cu spălarea banilor și fraudele”, menționa anterior rezidentul FMI la Chișinău. Ea a afirmat că dialogul cu autoritățile va continua pentru a identifica posibilitățile de a alinia inițiativele legislative cu obiectivele asumate în cadrul programului.
Un alt angajament, prevăzut de Program, este elaborarea unui mecanism transparent pentru a asigura ajustarea la timp a tarifelor la serviciile comunale în baza costurilor, pentru a preveni tărăgănări discreționare. Astfel, tarifele pentru CET Nord nu au fost ajustate din anul 2011, iar pentru Termoelectrica au fost ajustate abia în luna septembrie 2016, în condițiile în care ambele întreprinderi au datorii de sute de milioane de lei. Și aceasta va fi o chestiune ce va fi abordată în discuțiile experților FMI cu autoritățile.
(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)