Președintele Igor Dodon a participat la ceremonia dedicată aniversării a 28-a de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan
14:22 | 15.02.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat astăzi la ceremonia dedicată aniversării a 28-a de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, a comunicat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
În cadrul ceremoniei, șeful statului a rostit următorul discurs:
”Stimați veterani,
Astăzi 15 februarie, aniversăm 28 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Dorim să aducem un omagiu tuturor celor care au participat la acest conflict. În cei 10 ani de conflict, din totalul celor peste 600 000 de soldați și ofițeri ai Armatei Sovietice aproximativ 12 500 au fost concetățeni de-ai noștri, dintre care peste 300 au plătit cu propria viață angajamentul pe care și l-au asumat.
Vreau să subliniez profunda mea convingere că speculațiile politice pe marginea subiectului dat trebuie oprite, iar generațiile de astăzi și viitoare trebuie să poarte respect eroilor care au participat la conflictul din Afganistan. Dumneavoastră, veteranii acestui conflict, alături de camarazii voștri din celelalte republici unionale, V-ați îndeplinit cu onoare datoria militară.
Mulți dintre Dumneavoastră ați stat la baza creării Forțelor Armate și structurilor de asigurare a securității naționale, aducînd o contribuție decisivă în consolidarea statalității noastre. Una dintre preocupările constante ale noastre, ale tuturor, trebuie să fie cultivarea patriotismului, devotamentului, curajului şi bărbăției și în acest sens sînteți un exemplu.
În cei 25 de ani de independenţă a Moldovei, în intervalul de timp 1992–2017, doar 31 de participanţi ai războiului din Afganistan au fost decoraţi cu ordine şi medalii, în ciuda faptului că numărul celor care merită este mult mai mare. Propun ca, astăzi, să lansăm o bună tradiţie, potrivit căreia, anual, în această zi, Preşedintele ţării va semna decrete privind decorarea participanţilor la conflictul din Afganistan.
Urmînd propunerea Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan, astăzi am semnat decretul cu privire la conferirea medaliei „Meritul Civic” pentru merite deosebite unui număr de şase veterani.
Fiecare participant la acţiunile militare, fiecare familie merită o atenţie sporită din partea Statului şi noi vom insista asupra acestui fapt, inclusiv asupra asigurării garanţiilor sociale corespunzătoare pentru aceste persoane.
Dragi veterani ai războiului din Afganistan! Vă adresez cuvinte de gratitudine şi recunoştinţă pentru eroismul şi jertfirea de sine de care aţi dat dovadă în cadrul misiunii internaţionale, vă doresc mulți ani, sănătate, bunăstare şi multe succese.
Moldova se mîndrește cu voi!”.