ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a modificat Regulamentul privind testarea alcoolscopică ce prevede micșorarea pragului alcoolemiei

15:48 | 15.02.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Noi limite de stabilire a gradului minim și avansat de ebrietate alcoolică au fost aprobate astăzi în ședința cabinetului de miniștri. Potrivit modificărilor la Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică și examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate, pragul a fost redus la jumătate, informează MOLDPRES.

Astfel, dacă pînă în prezent, șoferii care erau prinși băuți la volan, erau amendați pentru grad minim de ebrietate în cazul în care se constata o concentrație de alcool de pînă la 1,0 grame pe litru în sînge și 0,5 mg/l în aerul expirat, conform modificărilor operate acest prag va constitui - 0,5 g/l în sînge și 0,3 mg/l în aerul expirat. Dacă concentrația de alcool va depăşi 0,5 g/l în sînge şi de 0,3 mg/l în aerul expirat se va considera stare avansată de ebrietate alcoolică.

”Persoanele aflate în stare de ebrietate reprezintă o sursă de pericol sporit pentru securitatea și integritatea corporală a altor persoane”, consideră autorii proiectului. Ei adaugă că micșorarea pragului este făcută în scopul ”eficientizării procesului de eradicare a consumului de alcool și adoptării unui mod de viață sănătos”.

Prin revizuirea operată, Regulamentul a fost ajustat la modificările survenite în Codul Penal, adoptate în iulie 2016.

Potrivit unor date statistice, în nouă luni ale anului 2016 din cauza alcoolului s-au produs 115 accidente rutiere, în care au murit aproximativ 30 de oameni, iar 145 s-au ales cu diferite traumatisme. 

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img17001237

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!