Lucrarea unei echipe de cercetători de la UTM a ajuns într-o prestigioasă revistă ştiinţifică
12:19 | 17.02.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 17 feb. /MOLDPRES/. O echipă de doctoranzi de la Facultatea calculatoare, informatică şi microelectronică din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova (UTM) a realizat o lucrare ce a fost publicată recent în prestigioasa revistă ştiinţifică „Advanced Functional Materials”, comunică MOLDPRES.
Autorii lucrării, doctoranzi ai Departamentului microelectronică şi inginerie biomedicală, au prezentat mai multe cercetări ce ţin de „importanţa monitorizării continue şi depistarea rapidă a concentraţiilor înalte de gaze nocive în încăperile industriale, publice şi casnice”.
Lucrarea face parte dintr-o cercetare mai amplă cu tema „Nanotehnologii pentru dispozitive nanosenzorice”, realizată sub conducerea științifică a doctorului habilitat, profesor universitar, Oleg Lupan. Echipa de cercetare a lucrării colective este constituită din doctoranzii Vasile Postica şi Nicolai Ababii, profesorul universitar Victor Şontea și alți cercetători de la Universitatea din Londra (Marea Britanie), Universitatea din Kiel (Germania) şi Universitatea din Aveiro (Portugalia), care au realizat în colaborare internaţională investigaţii ştiinţifice de anvergură la tema „Hibridizarea microstructurilor şi nanostructurilor de ZnO, CuO, Fe2O3 şi integrarea individuală a lor în microsenzori şi nanosenzori”.
Profesorul Oleg Lupan a menţionat că acest succes al echipei doctoranzilor de la UTM este rezultatul unei munci intense depuse pe parcursul a doi ani. „Este vorba de o cercetare ştiinţifică avansată, însoţită de analiza datelor experimentale, perfectare, autorii fiind totalmente absorbiţi de noutăţile ştiinţifice relevante”, a afirmat Oleg Lupan.
„Advanced Functional Materials” publică lucrări complete (full-paper), fiind revista-soră a celei mai prestigioase reviste de specialitate „Advanced Materials” care publică scurte comunicări de top în domeniul materialelor avansate și implementarea acestora. În semn de înaltă apreciere, revista și-a ilustrat coperta cu o imagine reprezentativă a lucrării cercetătorilor moldoveni.
(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)