R. Moldova și Turcia vor impulsiona schimburile comerciale
09:41 | 19.02.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. În marja lucrărilor Conferinţei de securitate de la Munchen, viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut ieri o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă relaţiile de cooperare bilaterală moldo-turcă, menţionînd interesul comun pentru dezvoltarea acestora în diverse domenii, atît în plan bilateral, cît şi multilateral.
Un accent special a fost pus pe necesitatea impulsionării schimburilor comerciale în baza Acordului de liber schimb între cele două ţări, care a intrat în vigoare începînd cu 1 noiembrie 2016. De asemenea, interlocutorii au punctat un şir de evenimente comune planificate pentru anul curent.
Ministrul Andrei Galbur a reiterat invitaţia adresată omologului său turc de a întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova.