ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O delegație a Republicii Moldova va efectua o vizită de studiu în Israel

12:21 | 20.02.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 20 feb. /MOLDPRES/. O delegație a Republicii Moldova, condusă de președintele Camerei de Comerț și Industrie Sergiu Harea, efectuează, în perioada 19 – 25 februarie, o vizită de studiu în Statul  Israel. Scopul vizitei  rezidă în preluarea bunelor practici pentru reintegrarea și repatrierea migranților, în cadrul Proiectului PNUD "Migrație și Dezvoltare Locală", informează MOLDPRES. 

Serviciul de presă al CCI a precizat că în contextul vizitei, Sergiu Harea a avut astăzi o  întrevedere cu Uriel Lynn, președintele Federației Camerelor de Comerț din Israel, în cadrul căreia au discutat aspecte ale colaborării economice dintre cele două state, precum şi intensificarea cooperării intercamerale. 

Sergiu Harea a invitat agenții economici din Israel să participe la Conferința Economică Internațională, ce va avea loc în cadrul Moldova Business Week, la Bălți, pe data de 7 iunie 2017. De asemenea, sursa citată l-a informat pe omologul  său israelian despre intenția CCI de a organiza o misiune economică în Israel pînă la finele anului  curent. 

La rîndul său, Uriel Lynn a apreciat activitatea CCI din R. Moldova şi a  accentuat că agenții economici din Israel vor fi prezenți la evenimentul din iunie curent. Totodată, președintele Federației Camerelor de Comerț din Statul Israel a dat asigurări că va organiza o misiune economică a oamenilor de afaceri israelieni la Expoziția Națională "Fabricat în Moldova" din anul 2018. 

Conform agendei, delegația din Republica Moldova va avea întrevederi la mai multe instituții din Israel pentru a afla bunele practici referitor la migrație și reintegrarea națională a migranților care se întorc în țară. 

Potrivit datelor  Biroului Național de Statistică, volumul comerţului exterior dintre Republica Moldova şi Israel, în anul 2016, a constituit circa 19 mln de dolari SUA şi s-a redus cu 37,7%, faţă de anul precedent. În aceeaşi perioadă, exportul de mărfuri a fost estimat la 7,7 mln dolari SUA şi s-a majorat  de circa 3,4 ori, comparativ cu anul 2015. Importul de mărfuri  din Israel în R. Moldova, pe parcursul anului 2016 a însumat 11,3 mln dolari SUA şi a înregistrat o reducere semnificativă cu 60 %, în raport cu anul precedent. 

(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!