SUA vor acorda R. Moldova 21 de milioane USD pentru dezvoltarea sectorului agricol
10:52 | 22.02.2017 Categorie: Economie
Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Statele Unite ale Americii vor acorda Republicii Moldova 21 de milioane de dolari în viitorii cinci ani pentru dezvoltarea economiei naționale prin îmbunătățirea sectorului agricol, informează MOLDPRES.
Banii vor fi alocați de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională prin intermediul proiectului Agricultura Performantă în Moldova (APM). Proiectul APM se va axa pe extinderea comerțului și fortificarea conexiunilor de marketing, îmbunătățirea productivității, crearea infrastructurii de post-recoltare și dezvoltarea capacităților sectorului privat pentru a face față standardelor internaționale.
În cadrul evenimentului de lansare, Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că acest proiect este extrem de important pentru ramura vitală a Republicii Moldova – agricultura. „Sectorul agricol asigură securitatea alimentară a statului, precum şi reprezintă o ramură tradiţională a ţării, unde activează cetăţenii noştri. Grija statului în domeniul agricol este acordarea asistenţei, pentru ca produsele noastre să fie competitive atît pe piaţa internă, cît şi pe cea din UE. Trebuie să venim cu tehnologii noi, ca cei ce muncesc să fie siguri că investiţiile lor se vor regăsi prin roade bogate şi produse calitative. Totodată, acest program dovedeşte colaborarea bună cu SUA, astfel, mulţumim pentru suportul oferit pe parcursul anilor. În ultimii 25 de ani, R. Moldova a beneficiat de 1,4 miliarde de dolari asistenţă din partea SUA”, a spus Pavel Filip.
La rîndul său, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în R. Moldova, James Pettit, a specificat că acest proiect are scopul de a deveni un catalizator al agriculturii, ce va contribui la creşterea economiei. „Spre regret restricţiile de import impuse de Federaţia Rusă au avut un impact devastator, de aceea UE şi SUA continuă să intervină în ajutorul R. Moldova, întrucît agricultorii să poată vinde şi pe alte pieţe internaţionale. Constatăm că, cota exporturilor în UE a crescut, iar merele moldoveneşti sînt exportate în peste 20 de ţări din lume. Totodată, producătorii trebuie să sporească calitatea produselor şi să asigure siguranţa alimentară. Acest proiect va evalua potenţialul de export al unor noi produse şi va susţine populaţia pentru a propulsa sectorul dat”, a spus James Pettit.
Beneficiarii vor fi producătorii de mere, struguri de masă, fructe sîmburoase și legume, produse în spaţiu protejat, iar accentul va fi pus pe abilitarea femeilor și a tinerilor fermieri.
Proiectul Agricultura Performantă în Moldova este implementat de Chemonics International în parteneriat cu mai multe organizații locale și cele internaționale.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)