Agenții constatatori din cadrul IGP vor primi motivaţii financiare
18:21 | 01.03.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat o Hotărîre de Guvern pentru acordarea motivaţiilor financiare agenților constatatori din cadrul subdiviziunilor Inspectoratului General al Poliției /IGP/ al Ministerului Afacerilor Interne, informează MOLDPRES.
Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, scopul proiectului este consolidarea capacităților de prevenire și combatere a corupției, stimularea agenților constatatori în vederea sancționării tuturor încălcărilor, precum și recompensarea performanțelor profesionale ale angajaților.
Astfel, agenții constatatori vor primi stimulări financiare de 25% din suma amenzilor încasate la bugetul de stat în urma proceselor contravenționale examinate.
Procedura de acordare a stimulărilor menționate a fost stabilită astăzi printr-un Regulament aprobat de Guvern, care prevede că acestea vor fi acordate trimestrial, din contul bugetului Inspectoratului General al Poliției, unde vor fi virate 25% din suma amenzilor încasate la bugetul de stat.
În anul 2016, agenții constatatori ai Inspectoratului General al Poliției au întocmit peste 263 mii de procese contravenționale, dintre care au fost achitate circa 228 mii, în sumă de 82,6 milioane de lei.