ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Deputații din „Platforma Social-Democrată” au aderat la fracțiunea PDM

10:49 | 10.03.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Cei 14 deputați care au format „Platforma Social-Democrată”, după ce au părăsit Partidul Comuniștilor, au decis să adere la Partidul Democrat din Moldova (PDM), au anunțat astăzi într-un briefing liderul fracțiunii parlamentare a PDM, Marian Lupu, și deputata Violeta Ivanov.

„În ședința fracțiunii democraților din această dimineață am hotărît în unanimitate să acceptăm decizia colegilor din Platforma Social-Democrată de aderare a 14 deputați la fracţiunea PDM. Este o decizie adoptată, un fapt împlinit. Vreau să salut această decizie care nu a fost una uşoară, dar a fost una foarte şi foarte responsabilă”, a declarat preşedintele fracţiunii PDM, Marian Lupu.

Potrivit acestuia, ”acest pas va duce la consolidarea majorității parlamentare, stabilității în Parlament, sprijinului pentru Guvern și pe această cale implicit sprijinul pentru modernizarea europeană a țării prin implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, pentru consolidarea suveranității și statalității Republicii Moldova”.

Deputata Violeta Ivanov a anunțat decizia Platformei parlamentare Social-Democrate ”Pentru Moldova” de a adera la fracțiunea PDM și a susține Guvernul și reformele inițiate de acesta. ”Sperăm că acest consens parlamentar va contribui la intensificarea eforturilor pentru promovarea intereselor naționale a Republicii Moldova, a întregului popor și a fiecărui cetățean în parte”.

Fracțiunea democrată din Parlament are, cu începere de astăzi, 34 de deputați și este cea mai numeroasă fracțiune din Parlament.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img17001886

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!