ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tinerii din nordul țării sînt cei mai activi în accesarea de fonduri pentru o afacere

16:11 | 13.03.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. Peste 980 de afaceri din totalul de 1678, finanțate în cadrul proiectului Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) de la începutul implementării, sau circa 60 %, au fost accesate de tinerii din regiunea de nord a ţării. Cifrele au fost prezentate în cadrul unui Raport al Directoratului Liniei de Credit al Ministerului Finanțelor din R. Moldova privind implementarea PNAET pentru anul 2016, informează MOLDPRES. 

În context, Serviciul de presă al Organizaţiei pentru Dezvoltarea  sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii /ODIMM/ a precizat, că potrivit raportului, printre raioanele de nord, cele mai multe solicitări au fost din Edineț, Rîșcani și Briceni. În regiunea Centru cei mai activi au fost aplicanții din raioanele Rezina, Ialoveni și Hîncești. Beneficiarii din această zonă au accesat surse financiare pentru 419 idei de afaceri, sau circa 25 % din totalul pe țară. 

Cei mai puțini beneficiari au fost din raionul Dubăsari. Totodată, sudul țării a avut cel mai mic număr de proiecte - 278 și o cotă de 15 % din totalul afacerilor finanțate. Astfel, solicitanții din raioanele Căușeni, Cimișlia și UTA Gagauz-Yeri au avut cea mai mare parte a surselor financiare din cadrul programului, iar cei mai puțini bani, au ajuns în raionul Cahul.  

În perioada 2008 - 2016 proiectul a avut un buget total de 482.2 mln lei, din care  componenta de grant a constituit 40 % din suma împrumutului, ceea ce reprezintă circa 190 mln lei. În această perioadă au fost creditate 1314 de  întreprinderi noi, susținute 364 de afaceri deja existente și au fost create aproximativ 2400 locuri de muncă în toată țara. Peste 85 % din împrumuturi au fost acordate beneficiarilor din agricultură, 9,5 % celor din industrie și 5,5 % prestatorilor de servicii. Totodată, Comisia Europeană a contribuit cu partea sa de grant în sumă de 135.2 mln lei sau peste 71 %. 

După ce și-a demonstrat eficiența, Guvernul a decis extinderea Programului PNAET pînă în anul 2018. În 2017 vor fi finanțate circa 170 de afaceri. În anul curent, bugetul  total constituie 50 mln lei, iar componenta de grant 20 mln lei.  

Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET)  a fost inițiat și este administrat de către Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Programul are scopul de a spori rolul tinerilor în viaţa social-economică a ţării prin înfiinţarea de noi întreprinderi în localităţile rurale și dezvoltarea celor existente, crearea de noi locuri de muncă. 

(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!