ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip: Publicarea raportului UE este un moment important și pozitiv pentru Republica Moldova

16:31 | 15.03.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. În cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului, Premierul s-a referit la raportul elaborat de Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă, în perspectiva Consiliului de asociere UE – RM, care se va desfășura la data de 31 martie 2017, transmite MOLDPRES citînd Direcţia comunicare și protocol a Cabinetului de miniștri. 

Prim-ministrul a subliniat că raportul elaborat de UE confirmă faptul implementării în Republica Moldova a unei serii de reforme orientate spre lupta împotriva corupției, eficientizarea administrației publice, restabilirea echilibrului macroeconomic, precum și armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul energiei electrice și a gazelor naturale cu acquis-ul comunitar. Totodată, Pavel Filip a subliniat că elaborarea raportului accentuează prezența Republicii Moldova pe agenda UE și exprimă deschiderea Uniunii Europene de a susține și în continuare realizarea reformelor în țara noastră.

“Publicarea raportului este un moment important și pozitiv pentru Republica Moldova. Ceea ce trebuie să reținem din această evaluare sînt nu doar aspectele critice, dar și concluziile în care se menționează că 2016 a fost un an al noilor începuturi, cînd s-a efectuat un lucru legislativ semnificativ”, a menționat șeful Executivului.

img17002039

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!