ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Sătenii din Tomai au reparat cu forţe proprii cinci străzi locale

13:40 | 17.03.2017 Categorie: Regiuni

Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Locuitori din Tomai, UTA Gagauz-Yeri, au reparat cîteva străzi din sat cu forţele proprii. Exemplul a fost urmat şi de alţi săteni, transmite MOLDPRES.

„Problema drumurilor proaste există practic în toate localităţile, însă la Tomai sătenii au început s-o rezolve de sine stătător, deoarece bani pentru acest scop în buget nu avem”, a declarat recent presei locale primarul de Tomai, Fiodor Topciu.

Potrivit lui Topciu, în anii 2015-2016 la primărie au parvenit mai multe cereri şi adresări din partea localnicilor care s-au arătat dispuşi să-şi repare cu forţe proprii străzile unde locuiesc. „Din partea primăriei le-am putut oferi un greder şi combustibil. La rîndul lor, oamenii s-au cooperat şi au reuşit să repare mai întîi o stradă cu lungimea de aproape 800 de metri, pe care au dotat-o şi cu ţevi de scurgere. Anterior acest drum de acces era într-o stare atît de jalnică că la case nu putea ajunge nici ambulanţa, iar acum, datorită dorinţei şi străduinţei oamenilor, uliţa se aseamănă cu cea centrală”, a menţionat primarul, citat de gagauzinfo.md.

Cu eforturi comune, cetăţenii din Tomai au reuşit să renoveze pînă în prezent cinci străzi, cu o lungime totală de 4,5 kilometri.

Localitatea Tomai din autonomia găgăuză este una dintre cele mai mari localităţi rurale din regiune, cu o populaţie de peste cinci mii de locuitori. Este un sat bine dezvoltat, vestit în primul rînd datorită unei întreprinderi de vinificație cu renume internaţional.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img17002107

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!