ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea raionului Sîngerei a solicitat suportul Ministerului Economiei în crearea unui Parc Industrial

09:40 | 21.03.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 21 mar. /MOLDPRES/. Conducerea raionului Sîngerei a solicitat suportul  Ministerului Economiei,  în crearea unui Parc Industrial, care va permite dezvoltarea industrială a unității administrativ-teritoriale, crearea noilor locuri de muncă etc., informează MOLDPRES. 

Serviciul de presă al ME a precizat că  această solicitare a fost făcută ieri, în cadrul unei vizite de lucru  a vicepremierului Octavian Calmîc, ministru al Economiei, la Sîngerei, unde a avut întrevederi cu  reprezentanţi ai autorităților publice locale, conducători ai serviciilor desconcentrate în teritoriu, reprezentanţi ai  mediul de afaceri și cetățeni. Autoritățile raionului au rezervat un teren de 60 ha, care ar putea găzdui viitorul parc industrial. 

În context, Octavian Calmîc a menționat că Ministerul Economiei susține inițiativele autorităților locale de acest gen, deoarece dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, a businessului în ansamblu, în zona rurală, constituie unul din obiectivele instituției. ”Atît prin bugetul de stat, cît și cu ajutorul partenerilor de dezvoltare, noi implementăm mai multe programe de susținere a mediului de afaceri din zona rurală. Mai mult, în raionul Sîngerei activează și un Incubator de Afaceri, care are drept scop susținerea businessului mic și mijlociu, a cetățenilor, care doresc să-și deschidă o afacere etc.”, a specificat vicepremierul. 

Ministrul Economiei a informat participanţii la întrevedere că actuala guvernare promovează un amplu program de reforme multifuncționale și profunde social-economice și politice, care vor avea un impact pozitiv asupra cetățenilor. 

În cadrul discuţiilor, problema implementării reformelor sectoriale, politice, sociale și de alt gen a fost abordată de primarii, conducătorii serviciilor desconcentrate în teritoriu, mediul de afaceri și cetățenii din raionul Sîngerei, care au solicitat un dialog direct și mai intens al autorităților centrale cu cele din teritoriu.

 (Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!