Condiţiile tehnice pentru vehiculele accesibile persoanelor cu dizabilităţi vor fi publicate în Monitorul Oficial
16:43 | 23.03.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Condiţiile tehnice pentru vehiculele accesibile persoanelor cu dizabilităţi vor fi publicate mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.
Condiţiile tehnice vor fi obligatorii pentru autovehiculele rutiere antrenate în transporturile rutiere de persoane contra cost şi în efectuarea lucrărilor de reutilare a vehiculelor rutiere speciale.
Potrivit documentului, fiecare spaţiu destinat cărucioarelor trebuie să fie dotat cu sisteme de fixare a căruciorului şi sisteme de siguranţă pentru călător. Totodată, toate suprafeţele pe care se va deplasa căruciorul urmează a fi rezistente la alunecare.
La fel, conform regulamentului pe toate laturile rampei urmează a fi aplicată o bandă de culoare în contrast cu culoarea rampei. De asemenea, în exteriorul autovehiculului trebuie să fie aplicat un indicator care informează că acesta este adaptat pentru persoanele cu dizabilităţi.
Documentul intră în vigoare la 1 aprilie curent.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)