ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Radiodifuzorii vor fi obligaţi să difuzeze cel puțin 30% de content local

17:40 | 30.03.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Radiodifuzorii vor fi obligaţi să difuzeze cel puțin 30% de content local, între orele 18.00-24.00, potrivit unor modificări legislative adoptate astăzi de către Parlament, comunică MOLDPRES.

Conform modificărilor operate la Codul Audiovizualului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului va fi obligat să selecteze, o dată la cinci ani, în urma unui concurs internațional, o companie pentru măsurarea audienței.

Scopul proiectului este stimularea producției autohtone, respectiv, sporirea numărului locurilor de muncă și a calificării în media, stabilirea unor reguli clare pentru radiodifuzori și excluderea posibilităților de abuz din partea autorității naționale de reglementare în domeniul audiovizualului. De asemenea, obiectivul scontat este stabilirea unui mecanism care va permite efectuarea eficientă și corectă a măsurărilor de audiență.

Proiectul a fost votat în prima lectură în iulie 2016. Acesta a fost expertizat de OSCE și Consiliul Europei. Avizul pentru proiect este pozitiv.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img17002444

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!