Experţi internaţionali au evaluat proiectul de management al deşeurilor în Regiunea Centru
14:42 | 31.03.2017 Categorie: Regiuni
Chişinău, 31 mar. /MOLDPRES/. Experţii Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) au prezentat recent autorităţilor locale raportul cu privire la lucrările realizate în perioada ianuarie-martie curent, în cadrul unui proiect social în Regiunea Centru. Este vorba de crearea sistemului de management integrat al deşeurilor solide în Zona nr. 5, ce cuprinde raioanele Nisporeni, Ungheni şi Călăraşi, transmite MOLDPRES.
Experţii GIZ au prezentat conceptele schiţelor de proiectare a depozitului regional de la Floriţoaia Veche, a staţiei de transfer de la Nişcani, precum şi a liniei de sortare a deşeurilor ce urmează a fi construită la depozitul din Nisporeni.
Potrivit raportorilor, în viitorul apropiat Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei va contracta o companie care va efectua evaluarea impactului asupra mediului în regiune, fapt despre care se va discuta la o reuniune planificată pentru luna mai.
La rîndul lor, specialiștii Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) au informat că a fost inițiată procedura de achiziționare a două autospeciale ce vor deservi zona respectivă.
Zona nr. 5 este prevăzută în Programul regional sectorial în domeniul managementului deșeurilor solide, elaborat în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în R. Moldova", implementat de GIZ în parteneriat cu ADR Centru.
Pînă la sfîrşitul anului 2017, pe teritoriul R. Moldova urmează să fie create opt asociaţii regionale intercomunale de gestionare a deşeurilor. Acestea vor pune bazele unui sistem de management integrat al deşeurilor, în funcţie de suprafaţă, numărul de populaţie, staţii de transfer etc. Iar săptămîna trecută Ministerul Mediului a anunţat că nu va mai autoriza crearea de noi poligoane pentru depozitarea gunoiului, pînă cînd nu va fi reglementată activitatea celor opt regiuni din ţară de management al deşeurilor.
(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)