Vicepretorul de la Buiucani a fost reținut pentru estorcarea a 20 mii de lei de la un agent economic
13:59 | 06.04.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. Vicepretorul Preturii Buiucani, reţinut în această dimineaţă într-un dosar de corupţie, este bănuit că ar fi estorcat de la un agent economic 20 mii de lei pentru a-i rezolva o problemă ce ţine de instalarea unui gard de protecţie, informează MOLDPRES.
Serviciul de presă al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) a precizat că, potrivit denunţătorului, vicepretorul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor persoane publice din cadrul Preturii Buiucani şi că îi poate determina să autorizeze instalarea unui gard de metal pentru a izola zona dintre proprietatea privată a agentului economic de drumul public. Pentru a elibera actele necesare, funcţionarul ar fi cerut iniţial 10 mii de lei, însă autorizaţia nu a mai fost semnată.
După ce agentul economic a semnalat lipsa autorizaţiei, s-a adresat din nou la suspect. Acesta, însă, a estorcat alți 10 mii de lei pentru a soluţiona problema. Agentul economic a declarat că după ce a refuzat să-i ofere mită, funcţionarul l-ar fi ameninţat că îi va crea probleme, în cele din urmă indicînd ca să fie demolat gardul de metal.
Ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat astăzi mai multe percheziţii la domiciliul bănuitului, în biroul de serviciu, dar şi în automobil. În prezent, acesta este plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă pînă la şase ani de închisoare.
(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)