ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Deputatul Iurie Chiorescu a părăsit PLDM și a aderat la PDM

13:09 | 28.04.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Iurie Chiorescu, a anunțat astăzi că părăsește formațiunea și aderă la Partidul Democrat din Moldova (PDM), informează MOLDPRES.

Anunțul a fost făcut în prima zi de participare a sa la ședința Parlamentului, după ce acum trei zile Curtea Constituțională i-a validat mandatul de deputat.

Iurie Chiorescu a declarat că „PLDM este un partid care și-a abandonat ideile și convingerile pentru care cetățenii l-au votat. Această formațiune politică s-a izolat, de aceea vreau să vă anunț că-mi dau demisia din PLDM și ader la PDM. În așa fel, îmi respect angajamentul pe care mi l-am luat față de alegători”, a precizat Chiorescu.

Iurie Chiorescu a mai deţinut mandatul de deputat în perioada anilor 2011-2014, iar din 2007 a fost membru al Biroului Permanent Central şi al Consiliului Politic Naţional al PLDM.

În urma aderării lui Chiorescu la PDM, fracțiunea va avea 41 de deputați.

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)

img17003192

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!