ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Benzina și motorina se vor ieftini de miercuri

16:04 | 02.05.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 2 mai. /MOLDPRES/. Prețurile la cea mai solicitată benzină auto Premium-95 vor scădea de miercuri cu 46 bani per litru, iar motorina se va ieftini cu 47 de bani. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi prețul plafon de comercializare a benzinei Premium-95 pentru perioada 3-16 mai la nivel de 17,72 lei pentru un litru, iar la motorină de 15,01 lei, informează MOLDPRES.

În perioada precedentă prețul la pompă la benzina Premium-95 a fost de 18,18 lei per litru, iar la motorină de 15,48 lei.

Noile prețuri la benzină și motorină vor intra în vigoare la miezul nopții, cînd operatorii nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanți la prețuri mai mari decît cele stabilite de ANRE. Prețurile afișate astăzi pe pagina electronică a ANRE vor fi valabile 14 zile calendaristice.

Preţul petrolului a continuat să scadă, pe 2 mai, și a ajuns la 48,7 dolari pe barilul (WTI), iar petrolul Brent era tranzacţionat în dimineața zilei de astăzi cu 51,42 de dolari pe baril. Pe piața petrolieră există temeri că majorarea producției de către SUA va anihila efortul OPEC și a statelor care nu fac parte din această organizație, de a reduce extragerile de petrol.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img17003267

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!