ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legislativul a luat act de demisia vicespeakerului Liliana Palihovici

13:49 | 04.05.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 4 mai /MOLDPRES/. Parlamentul a aprobat astăzi proiectul de hotărîre privind demisia deputatului liberal-democrat Liliana Palihovici, informează MOLDPRES.

Mandatul rămas vacant după plecarea Lilianei Palihovici va fi preluat de Nicolae Olaru, următorul pe lista PLDM.

La finele săptămînii trecute Palihovici a anunţat că își depune mandatul de deputat și, totodată, pleacă şi din Partidul Liberal Democrat din Moldova, pe lista căruia a ajuns în Parlament, deoarece simte că nu mai poate face “ceea pentru ce au votat-o alegătorii”. Fostul vicespeaker a adresat atunci un mesaj colegilor din Legislativ în care a precizat că moldovenii sînt sătui de demagogie şi politică şi îşi doresc acţiuni concrete. “Democrația a picat testul. Sper că după ce voi coborî de la această tribună, să existe oameni care să se întrebe ce se întîmplă în această țară”, a remarcat Palihovici. 

În prezent fracţiunea PLDM numără doar şase deputaţi din cei 23 aleşi iniţial.

Liliana Palihovici s-a născut la 26 noiembrie 1971, în satul  Horodişte, raionul Călăraşi. În anul 2007 a fost aleasă vicepreşedinte al PLDM, iar din 2010 a fost deputat  şi vicepreşedinte al Legislativului. 

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan) 

img17003339

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!