ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe familii au fost premiate în cadrul concursului „Familii diferite, aceeași dragoste”

10:48 | 15.05.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 15 mai /MOLDPRES/. Șase cîștigători ai concursului național „Familii diferite, aceeași dragoste” au fost premiați ieri de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF) în cadrul unui eveniment dedicat Zilei internaționale a familiei, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al MMPSF, premianții au fost selectați din circa 170 de familii participante la concursul „În familie, acolo este locul meu”.

Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș a felicitat și a înmînat diplome tuturor participanților la concurs, pentru implicare, originalitate și pentru familii diferite și unite. „Valori precum unitatea, respectul, toleranța, incluziunea, dragostea, vor fi întotdeauna actuale și își vor avea rădăcinile în familie, pentru că anume familia, indiferent de numărul membrilor săi, de tipul ei, reprezintă mediul favorabil pentru creșterea și dezvoltarea copiilor. De aceea acum, mai mult ca niciodată, împreună cu echipa ministerului ne dorim să creștem familii puternice pentru fiecare copil din R. Moldova”, a spus Grigoraș.

La concurs au participat familii complete, asistenți parentali, case de copii de tip familial, familii monoparentale, copii care cresc cu unchi, mătuși sau bunei, din toată țara. Participanții trebuiau să realizeze un video sau o fotografie, în care să ilustreze un moment din familia lor. Cei șase finaliști au fost selectați la două categorii, secțiunea video și foto, de către un juriu format din reprezentanții ministerului și ai partenerilor de dezvoltare, pentru originalitatea și respectarea tematicii propuse.

Concursul „În familie, acolo este locul meu” s-a desfășurat în perioada 18 aprilie-11mai, cu scopul de a promova unicitatea familiilor din țara noastră.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img17003604

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!