PDM respinge iniţiativa preşedintelui țării de modificare a Constituţiei
12:49 | 18.05.2017 Categorie: Politică
Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Partidul Democrat din Moldova /PDM/ respinge iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, de modificare a Constituţiei. Anunţul a fost făcut astăzi de vicepreședintele PDM, Sergiu Sîrbu, după o întrevedere cu experţii Comisiei de la Veneţia, aflaţi într-o vizită la Chişinău, relatează MOLDPRES.
Potrivit lui Sîrbu, în cadrul întrevederii au fost puse în discuţie mai multe subiecte, printre care şi iniţiativa șefului statului Igor Dodon ce ține de modificarea Constituției, în special completarea atribuțiilor Preşedintelui cu împuternicirea de a dizolva Parlamentul.
„Din start vreau să spun că nu va fi dizolvat Parlamentul așa cum își dorește Președintele. Sîntem categoric împotriva acestei inițiative, care este una populistă, un şantaj politic din partea șefului statului față de Parlamentul R. Moldova. Într-o republică parlamentară este inadmisibil să poți dizolva Legislativul, în cazul în care nu a fost luată o decizie în urma unui referendum consultativ. Este o inițiativă care depășește spiritul Constituției şi principiul separării puterilor în stat. Ne vom opune vehement inițiativelor care au drept scop instaurarea instabilităţii politice în ţară”, a opinat Sîrbu.
Tot astăzi, experţii Comisiei de la Veneţia s-au întîlnit şi cu fracţiunea Partidului Socialiştilor din Moldova. La finele acesteia, deputatul Vasile Bolea a specificat că iniţiativa şefului statului a fost concentrată într-un proiect de modificare a Constituţiei, ce este deja semnat de deputaţii PSRM şi va fi prezentat deputaţilor pentru examinare. “Noi ne-am expus argumentele în faţa experţilor şi am anunţat că este necesar ca Preşedintele să aibă împuterniciri suplimentare pentru a balansa sistemul politic şi a nu da posibilitate Parlamentului să facă abuz de putere”, a spus Bolea.
Pe parcursul zilei de azi, experţii Comisiei de la Veneţia vor avea întrevederi şi cu celelalte fracţiuni parlamentare.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)