Bugetul de Stat pentru anul 2025 a fost votat în a doua lectură
16:27 | 19.12.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 19 dec. /MOLDPRES/. Legea bugetului de stat pentru anul 2025 a fost votată astăzi în a doua lectură de Legislativ, comunică MOLDPRES.
Astfel, urmare a aprobării unui amendament, salariul cadrelor didactice care dețin grade se va majora cu până la 15,2%, față de anul curent, în funcție de gradul deținut. De cele mai mari majorări – cu până la 2016 lei, vor beneficia deținătorii gradului didactic superior. De creșteri salariale vor avea parte polițiștii și salvatorii, dar și specialiștii din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune și Administrației Naționale a Penitenciarelor. Respectiv, de majorări salariale vor beneficia în jur de 170 000 de angajați ai sectorului bugetar și 50 000 de angajați din sistemul medical. Salariul minim în sectorul bugetar va ajunge la 5 500 de lei.
De asemenea, se planifică majorarea, de la 1 mai 2025, a pensiei minime pentru limita de vârstă până la 3 300 de lei pentru persoanele care au realizat un stagiu complet de cotizare de 40 de ani. De la 1 aprilie 2025, pensiile și alte prestații sociale vor fi indexate cu 6,1%.
Pentru anul viitor, sunt preconizate venituri la bugetul de stat în valoare de 71,55 miliarde de lei, cu 6,8% mai mult decât veniturile precizate în 2024. Totodată, sunt prevăzute cheltuieli de 85,44 miliarde de lei. Cifra este mai mare cu 4,1%, comparativ cu suma precizată anul trecut. Investițiile capitale vor crește cu 18%.
Pentru protecția socială a populației se prevăd alocații de peste 20,7 miliarde de lei, ceea ce constituie 24,3% din cheltuielile bugetului de stat. Va crește cuantumul indemnizației unice acordate la nașterea copilului, care va ajunge la 21 350 de lei. La fel, va fi majorată alocația lunară primită de victimele reabilitate ale represiunilor politice. Pentru a crește beneficiile sociale ale veteranilor de război vor fi alocate 120 milioane de lei. Sunt prevăzute și compensații la energie în perioada de iarnă pentru consumatorii vulnerabili. De asemenea, a fost majorată valoarea garanțiilor acordate prin intermediul programelor „Prima Casă” și „Prima Casă Plus” de la 3 la 4,5 miliarde de lei.
Pentru alimentația gratuită a elevilor din clasele V-IX din instituțiile de învățământ, începând cu data de 1 septembrie 2025, vor fi alocate mijloace financiare de peste 205 milioane de lei. Sunt prevăzute 147 de milioane de lei pentru autobuze, calculatoare, mobilier în 20 de școli model din toată țara. De asemenea, vor fi realizate proiectele tehnice pentru renovarea integrală a încă 15 școli. Totodată, la propunerea deputaților Radu Marian și Eugeniu Sinchevici, pentru lectura a doua a fost acceptată propunerea de a aloca 10 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de reparație capitală a Centrului de inovație socială – spațiu de co-working oferit organizațiilor de tineret pentru consolidarea capacităților și extinderea proiectelor de inovație socială. La fel, a fost alocată suplimentar suma de 30,5 milioane de lei pentru dezvoltarea sportului de performanță.
Pentru domeniul economiei, în anul 2025 se prevăd alocații de peste 9,1 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 10,7% din totalul cheltuielilor din bugetul de stat. 88 la sută din această sumă este destinată pentru programe de dezvoltare a ramurii economiei. Suplimentar, a fost acceptat amendamentul propus de deputatul Dorian Istratii, care presupune alocarea a 50 de milioane de lei pentru susținerea mediului de afaceri și atragerea investitorilor.
Conform estimărilor, bugetul de stat pentru anul viitor se va solda cu un deficit de 13,89 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 4,1% din PIB.