Reforma Guvernului și cea a sistemului electoral, discutată cu Ambasadorii acreditați la Chișinău
13:32 | 19.05.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 19 mai. /MOLDPRES/. Reforma administraţiei publice centrale şi cea a sistemului electoral a fost discutată cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ale Consiliului Europei (CoE) și cel al SUA, invitați astăzi pentru un schimb de opinii cu Președintele Parlamentului Andrian Candu şi Prim-ministrul Pavel Filip, informează MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, Andrian Candu a informat diplomații despre reforma sistemului electoral și acțiunile întreprinse pînă în prezent în procesul de examinare a proiectelor de lege care vizează modul de alegere a deputaților, înregistrate în Parlament. În particular, Andrian Candu a amintit despre cele cinci dezbateri publice organizate la acest subiect, dintre care trei în Parlament cu participarea tuturor partidelor parlamentare, a societății civile și a experților electorali. De asemenea, la dezbaterile organizate cu suportul partenerilor internaționali au participat reprezentanții partidelor extraparlamentare.
Totodată, Președintele Parlamentului a vorbit despre consensul larg la care s-a ajuns la votarea în prima lectură a proiectului despre introducerea sistemului mixt de vot, susținut de 74 de deputați din 101. Andrian Candu a specificat că Legislativul va vota proiectul în lectură finală doar după publicarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, care vor fi luate în calcul.
Prim-ministrul Pavel Filip a prezentat proiectul noii Legi cu privire la Guvern, menţionînd că adoptarea acesteia este primul pas în crearea contextului legal necesar pentru realizarea reformei structurale a administraţiei publice centrale. „Astfel va fi posibilă optimizarea structurii instituţionale, eficientizarea funcţiei publice şi creşterea motivării financiare a angajaţilor administraţiei de stat”, a subliniat Premierul.
Printre principalele aspecte incluse în noua lege se regăsesc: divizarea funcţiilor politice de cele de administrare, delimitarea clară a atribuţiilor Guvernului, ministerelor şi ale Cancelariei de Stat pentru evitarea dublării acestora, consolidarea competenţelor legale ale Cancelariei de Stat, fortificarea principiilor de integritate la numirea membrilor Executivului, reglementarea clară a cazurilor de încetare a funcţiei de membru al Guvernului, dar şi aplicarea unei noi terminologii juridice, ajustată la evoluţiile în materie de drept.
Proiectul de lege urmează în scurt timp să fie transmis pentru avizare oficială şi consultare publică, cu aprobare ulterioară în şedinţă de Guvern şi remitere Parlamentului spre examinare.