Patru angajați ai ANSA au fost reţinuți pentru escrocherii la exportul merelor în Rusia
13:58 | 19.05.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 19 mai. /MOLDPRES/. Patru angajaţi ai Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) şi doi oameni de afaceri au fost reţinuţi astăzi pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi escrocherie, fapt ce a prejudiciat bugetul de stat în proporții deosebit de mari, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Centrului Național Anticorupție, cei reţinuţi sînt: şeful Direcţiei controlul produselor de uz fitosanitar şi fertilizanţi din cadrul ANSA, trei angajaţi ai subdiviziunilor teritoriale Ialoveni, Drochia şi Dubăsari și doi oameni de afaceri - beneficiari ai serviciilor oferite de funcţionarii ANSA.
Conform sursei citate, angajaţii ANSA sînt suspectaţi că ar fi eliberat certificate fitosanitare naţionale unor agenţi economici pentru exportarea merelor în Federaţia Rusă. Astfel, agenţii economici au exportat mere din Polonia în Rusia prin Belarus, fără a traversa frontiera R. Moldova. Ca rezultat, în februarie 2016, instituţiile din Federaţia Rusă au pus interdicţie exportului de mere prin Belarus, astfel cauzînd prejudicii grave intereselor publice şi imaginii R. Moldova pe plan internaţional.
Pe acest caz, procurorii anticorupţie au iniţiat în 2016 o urmărire penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către angajaţi ai ANSA, iar o altă cauză penală a fost pornită în mai 2017 pentru escrocherie. În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că doar în anul 2016, agenţii economici vizaţi şi-ar fi însuşit ilegal de la bugetul de stat 260 mii de lei, în calitate de TVA, în urma prezentării documentelor fictive la organele fiscale cu privire la exporturile efectuate.
Oamenii legii au efectuat astăzi mai multe percheziţii la ANSA şi agenţii economici vizați. În prezent, toate șase persoane au fost reţinute pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pînă la 10 ani de închisoare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi pînă la 15 ani de detenţie pentru escrocherie.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)