ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Gheorghe Bălan a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA în R. Moldova

17:01 | 24.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan l-a primit astăzi pe Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova James D. Pettit, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea evoluţiilor în procesul de reglementare transnistreană, referindu-se la cele mai importante subiecte de pe agenda negocierilor şi la perspectivele de soluţionare a acestora.

În cadrul întrevederii s-a convenit asupra necesităţii menţinerii unui dialog constructiv, axat pe aspecte de interes comun şi pe sprijinirea multidimensională a procesului de reglementare transnistreană.

img17003901

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!