Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland
16:19 | 30.05.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 mai /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, aflat în vizită în ţara noastră cu prilejul lansării Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2017-2020, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Premierul a apreciat interesul cu care Consiliul Europei (CoE) urmăreşte evoluţiile din țara noastră, menţionînd că expertiza oferită de către CoE este utilă şi indispensabilă în eforturile de avansare a reformelor interne, de democratizare și de consolidare a opțiunii europene a Republicii Moldova. Pavel Filip a exprimat mulțumiri Consiliului Europei pentru asistența acordată și a spus că ţara noastră contează pe menținerea acesteia în anii următori. „Republica Moldova va sprijini activitățile planificate de comun acord în vederea atingerii obiectivului de consolidare a cooperării între R. Moldova şi CoE în diverse domenii și în special, al creșterii calității vieții cetățenilor”, a menţionat Pavel Filip.
În context, Prim-ministrul a salutat lansarea Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2017-2020, care asigură prioritizarea proiectelor ce necesită asistenţă din partea CoE, ralierea domeniilor de colaborare la obiectivele de integrare europeană a ţării noastre, precum şi racordarea proiectelor de asistenţă la priorităţile naționale în diverse domenii.
Totodată, şeful Cabinetului de miniştri a specificat că un obiectiv al ţării noastre în cooperarea cu CoE îl reprezintă şi încheierea procedurii de monitorizare a Republicii Moldova de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Această prioritate este inclusă în Programul de activitate al Guvernului RM şi în Planul de acţiuni pentru anii 2016-2018.
Premierul s-a referit şi la agenda ambiţioasă de reforme promovată de Guvern, între care reforma sistemului de pensii, a administraţiei publice centrale, a justiţiei. „Obiectivul principal al Executivului este să oferim bunăstare cetăţenilor. Pentru aceasta trebuie să asigurăm condiţii atractive pentru agenţii economici şi să garantăm supremaţia legii. Misiunea Guvernului este să aprobe proiecte de lege şi hotărîri de calitate şi apoi să asigure buna implementare a acestora”, a subliniat Pavel Filip. În această ordine de idei, şeful Executivului a vorbit despre constituirea Comitetului Naţional de Participare, care urmează să devină o platformă de dialog continuu şi eficient între autorităţi şi societatea civilă.
La rîndul său, Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a spus că organizaţia pe care o reprezintă încurajează eforturile Guvernului în promovarea reformelor, în special în ce priveşte consolidarea statului de drept, în domeniul justiţiei, combaterii corupției, consolidării libertăţii presei și a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.