ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Diaspora Republicii Moldova va contribui la dezvoltarea politicilor publice

16:32 | 31.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 31 mai. /MOLDPRES/. Reprezentanții diasporei Republicii Moldova vor fi implicați mai activ în dezvoltarea social-economică a țării. În acest scop, Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi semnarea unui Acord între Guvernul Republicii Moldova și Organizația Internațională pentru Migrație, a comunicat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Documentul vine să susțină inițiativele de promovare a identității naționale, inclusiv a valorilor culturale și lingvistice ale țării noastre. De asemenea, măsura vine să îmbunătățească comunicarea dintre reprezentanții diasporei și autorități, precum și să asigure implicarea acestora în dezvoltarea politicilor publice. 

În același timp, Acordul va contribui la menținerea unei cooperări eficiente în domeniul migrației și dezvoltării naționale, la consolidarea impactului pozitiv al fenomenului migrației prin implicarea profesioniștilor de calificare înaltă din diasporă în dezvoltarea socio-economică a țării, aplicînd transferul de cunoștințe dobîndite în străinătate.

Pentru implementarea Acordului, Organizația Internațională pentru Migrație va aloca, sub formă de grant, 200 de mii de dolari SUA.

img17004107

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!