Au început examenele de absolvire a gimnaziului pentru elevii alolingvi
14:25 | 05.06.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 5 iun. /MOLDPRES/. Peste 5600 de elevi alolingvi din clasa a IX-a au susținut astăzi primul examen de absolvire a gimnaziului la disciplina limba și literatura română, informează MOLDPRES.
Serviciul de presă al Ministerului Educației a specificat că al doilea examen va avea loc pe data de 8 iunie, la matematică, iar pe data de 12 iunie elevii claselor a IX-a vor susține examen la limba de instruire. Ultima probă se va desfășura pe data de 15 iunie, la istoria românilor și universală.
Examenele de absolvire a gimnaziului au loc în perioada 5-15 iunie. În total, la sesiune au fost admiși peste 30 mii de elevi ai claselor a IX-a din 1110 instituții de învățămînt.
Sesiunea repetată va fi organizată în perioada 3-6 iulie.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)