ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Asistența financiară acordată de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va fi extinsă pentru noi proiecte

18:06 | 07.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. Asistența financiară acordată Republicii Moldova va fi extinsă pentru noi proiecte de dezvoltare. Anunțul a fost făcut în timpul întrevederii Președintelui Parlamentului cu Directorul General al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), Manuel Sager, transmite MOLDPRES citînd Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Andrian Candu a propus mai multe domenii noi, care ar putea fi susținute prin intermediul SDC. În particular, Președintele Parlamentului a vorbit despre un program care ar putea aduce noi oportunități pentru oamenii care vor să revină în Moldova. De asemenea, el a informat partenerii despre proiectele adoptate și inițiativele elaborate pentru a încuraja dezvoltarea businessului mic și mijlociu. Alte proiecte discutate vizează educația, mediu, dezvoltarea durabilă, suport pentru copiii și tinerii aflați în dificultate, eficienţa energetică şi energia regenerabilă și susținerea organizațiilor neguvernamentale preocupate de domeniile nominalizate.

”Moldova este o prioritate pentru noi și sîntem deschiși să contribuim pentru un climat favorabil dezvoltării țării”, a declarat Directorul General al Agenției Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), Manuel Sager. De asemenea, SDC a exprimat disponibilitatea de a acorda în următorii patru ani suport Moldovei în domeniul sănătății și educației vocaționale.

”Avem mare nevoie de meseriași și avem un deficit de forță de muncă în anumite domenii solicitate de piață. O forță de muncă bine instruită este o condiție pentru a crește volumul de investiții și îmbunătățirea climatului de afaceri, în special dacă se va lucra în cooperare cu businessul”, a opinat Președintele Parlamentului.

El a mulțumit, totodată, pentru asistența acordată în perioada 2014-2017 în sănătate, aprovizionare cu apă potabilă, migrație şi dezvoltare. Circa 40 mii de locuitori ai Moldovei au obținut acces la apă potabilă de calitate, în timp ce impactul investițiilor pentru diagnosticarea, prevenirea și controlul bolilor netransmisibile urmează să fie evaluat în timp. Proiectul vizează, în special, locuitorii din zona rurală care suferă de diabet, cancer, boli cardio-vasculare.

Președintele Parlamentului întreprinde, în perioada 6-8 iunie, o vizită oficială în Confederația Elvețiană, însoțit de o delegație parlamentară. Elveţia este ca importanţă cel de-al 4-lea donator bilateral al Republicii Moldova.

Tot astăzi, Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut întrevederi cu Preşedintele Consiliului Naţional din Elveţia, Jurg Stahl, şi Preşedintele Consiliului Statelor din Elveţia, Ivo Bischofberger.

Informații utile:

Ultima vizită oficială a Președintelui Parlamentului în Confederația Elvețiană a avut loc în martie 2014.
În perioada 8–10 septembrie 2016 a avut loc prima vizită oficială în Republica Moldova a Preşedintelui Consiliului Naţional al Parlamentului Confederaţiei Elveţiene, care a participat la ședința festivă a Parlamentului, dedicată celebrării a 25 de ani de independență a Republicii Moldova.
Aceasta a fost prima vizită oficială în Republica Moldova la nivel de Președinți de Parlament, de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo–elveţiene, la 2 septembrie 1992.

Proiecte SDC în Republica Moldova 2015-2017:

Programul „Valorificarea potenţialului migraţiei în Republica Moldova 2015 - 2018” - urmează a fi implementate un şir de proiecte cu suportul financiar al partenerilor elveţieni de aproximativ 5,8 mln euro.

”Diaspora Engagement Hub” - 44 de granturi, cu valoare totală de 125.000 de franci elveţieni, au fost acordate în 4 domenii - reîntoarcerea profesională a diasporei, proiecte inovatoare ale diasporei, parteneriatele tematice regionale, abilitarea femeilor din diasporă.

Contribuţie la Programul de susţinere a măsurilor de promovare a încrederii, care prevede promovarea încrederii în sectorul de sănătate al regiunii transnistrene – contribuţia SDC fiind de 1,4 mln CHF.

„Reducerea poverii bolilor netransmisibile” - 4 milioane 430 mii CHF, în scopul consolidării capacităţilor de diagnosticare a bolilor netransmisibile, prevenirii şi controlului acestora, în special în regiunile rurale (diabet, cancer, boli cardio – vasculare);

„ApaSan” - circa 40 mii de locuitori ai RM au obţinut acces la apă potabilă de calitate.

img17004320

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!