ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pavel Filip a îndemnat absolvenții Universităţii de Medicină și Farmacie să contribuie la modernizarea sistemului de sănătate

16:00 | 16.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 iun. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a încurajat proaspeții absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” să-și facă cinstit și cu demnitate meseria, contribuind la modernizarea sistemului de sănătate din ţară. Apelul a fost făcut astăzi, în cadrul festivității prilejuite de depunerea Jurămîntului lui Hippocrate, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

„Pot să vă spun din propria experiență că nu există miracole, rezultatele pe care le doriți se obțin doar prin muncă. Sînt sigur că generația nouă de medici și farmaciști va contribui la modernizarea sistemului de sănătate, la sporirea calității asistenței medicale şi la asigurarea cu medicamente în conformitate cu standardele mondiale”, a subliniat Premierul.

Șeful Cabinetului de miniștri a felicitat absolvenţii şi i-a îndemnat să aibă încredere în forțele proprii și să depună în continuare eforturi pentru a creşte pe plan profesional.

Totodată, Premierul a apreciat profesionalismul cadrelor didactice, precum și experiența USMF „Nicolae Testemițanu”, care oferă tinerilor posibilitatea de a obține studii la nivelul instituțiilor academice mondiale cu renume. „Aici găsești un spațiu în care se respiră cultură și spirit, în care se îmbină gîndurile și idealurile unor generații de profesori, foști și actuali studenți, absolvenți. Felicitări administrației și corpului didactic pentru o nouă performanță – promoția de medici și farmaciști 2017”, a menţionat Prim-ministrul.

Anul acesta 967 de tineri au absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. 

img17004611

img17004611

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!