ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrian Candu: „Vom acționa așa cum am promis cetățenilor și vom vota schimbarea sistemului electoral”

15:30 | 17.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. „Vom acționa așa cum am promis cetățenilor și vom vota schimbarea sistemului electoral. Totodată, așa cum ne-am angajat, vom implementa recomandările tehnico - juridice ale Comisiei de la Veneția”, a declarat astăzi Președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unei conferințe de presă, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Președintele Parlamentului a subliniat că schimbarea sistemului electoral este decizia suverană a Republicii Moldova. „Recomandările vor fi incluse în proiect. Proiectul de lege va fi votat. Va fi schimbat sistemul electoral, iar legea va fi expediată Comisiei de la Veneția pentru evaluare. Am agreat procedura ieri, astfel încît să fie și Uniunea Europeană sigură că Republica Moldova a îndeplinit recomandările Comisiei”, a menționat Andrian Candu.

„Actualul sistem electoral, votat în 1994, a eșuat. Corupție, crize politice, lucru ineficient în coaliție, iată ce ne dă actualul sistem. Unul dintre motivele care stau la baza deciziei de a introduce votul mixt este necesitatea schimbării clasei politice”, spune Președintele Parlamentului.

Criteriile de delimitare a circumscripțiilor, votul în regiunea transnistreană și peste hotarele Republicii Moldova, reprezentarea femeilor, pragul electoral, finanțarea campaniilor și alte recomandări prezentate de Comisia de la Veneția vor fi implementate de autorități.

Totodată, potrivit Președintelui Parlamentului, dacă am ține cont de polarizarea societății, nu ar trebui să facem nici o reformă. “Nu poate să existe unanimitate pe acest subiect, cum nu poate exista nici pe altele. Contează ce vrea majoritatea oamenilor. La această oră, sondajele arată că peste 60% din locuitorii Republicii Moldova vor schimbarea sistemului electoral. 850 mii de semnături au fost colectate în susținerea schimbării, 2/3 din primari, cca 50 de ONG-uri, 15 asociații obștești ale minorităților, majoritatea deputaților în Parlament – 74 de parlamentari au optat pentru un alt sistem electoral”, a spus el.  

„Considerăm că Uniunea Europeană nu va condiționa cooperarea cu Republica Moldova pentru că aceasta ar însemna imixtiune în politica internă a țării noastre și ignorarea opiniei majorității oamenilor. Anul trecut, cetățenii au primit un drept suplimentar de a vota direct Președintele Republicii Moldova, acum vrem să acordăm oamenilor dreptul să-și voteze deputatul”, a subliniat Andrian Candu.

img17004641

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!