În centrul țării au fost activate șase puncte de lansare a rachetelor antigrindină
09:03 | 23.06.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. Alte șase puncte de lansare a rachetelor antigrindină au fost activate ieri în zona centru a țării, în special în localitățile din raioanele Călărași și Hîncești, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Autorității Aeronautice Civile, în urma lansării noilor puncte, aria de protecție antigrindină în Republica Moldova a fost extinsă cu circa 64 de mii de hectare.
Totodată, în baza cerințelor naționale și internaționale, dat fiind că activitățile de protecție antigrindină se asociază cu pericol pentru zborurile tuturor tipurilor de aeronave ce trec deasupra teritoriilor de impact, au fost implementate mecanismele de activare și dezactivare a zonelor cu permisiune de zbor pe perioada lansării rachetelor. În acest scop, modificările de configurație au fost incluse în Publicația de Informare Aeronautică și hărțile aeronautice gestionate de Eurocontrol.
Organizarea și desfășurarea activităților de lansare a rachetelor antigrindină va avea loc conform instrucțiunii de colaborare dintre ÎS Moldatsa, Comandamentul Forţelor Aeriene din cadrul Ministerului Apărării şi Serviciul Special pentru Influenţe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice. În același timp, Autoritatea Aeronautică Civilă va monitoriza procesul de activare și dezactivare a zonelor de zbor, astfel încît să fie garantată în continuare siguranța aeronautică.
Perioada de protecție antigrindină este 15 aprilie – 30 septembrie, iar în anul curent vor fi active 121 puncte de impact al rachetelor.
(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)