ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova va prezenta oportunitățile sale investiționale comunității de afaceri suedeze

09:29 | 08.07.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Republica Moldova va prezenta în luna septembrie curent,  la Stockholm, oportunitățile sale investiționale și de afaceri comunității de business suedeze, în cadrul unui eveniment de afaceri. Invitația a fost făcută de ambasadoarea Regatului Suediei la Chișinău, Signe Burgstaller, la întrevederea de ieri cu directorul Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) Vitalie Zaharia, informează MOLDPRES. 

Serviciul de presă al MIEPO a relatat că evenimentul respectiv este organizat la Stockholm trimestrial și prezintă oportunitățile de afaceri ale unei țări anumite cu scopul conexiunii cu mediul de afaceri suedez în vederea stabilirii parteneriatelor, inițierii proiectelor investiționale etc. 

În cadrul întrevederii cei doi oficiali  s-au referit la cooperarea bilaterală și asistența tehnică oferită de Suedia în realizarea mai multor proiecte importante pentru Republica Moldova. Vitalie Zaharia a apreciat sprijinul Suediei la implementarea reformelor de ameliorare a climatului investițional și a condițiilor de afaceri, precum și de sporire a competitivității companiilor autohtone pe piața Uniunii Europene. De asemenea, directorul MIEPO a solicitat suportul ambasadei pentru accesarea companiilor suedeze din România, în vederea promovării oportunităților de afaceri cu întreprinderile moldovenești. 

La rîndul ei, ambasadoarea Signe Burgstaller a afirmat că autoritățile suedeze sînt deschise și pe viitor pentru cooperarea cu Moldova și vor continua finanțarea proiectelor de suport. 

În prezent în R. Moldova activează 23 de întreprinderi cu capital suedez. Regatul Suediei este unul dintre cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, Guvernul de la Stockholm acordă suport în domeniile integrarea economică a Moldovei cu UE, consolidarea democrației, drepturile omului, mediu ambiant și schimbări climaterice.

(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!