ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comitetele sectoriale pentru formare profesională vor activa în baza unei noi legi

10:28 | 10.07.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 10 iul. /MOLDPRES/. Comitetele sectoriale pentru formare profesională vor activa în baza unei noi legi, potrivit unui proiect aprobat astăzi de către Guvern, informează MOLDPRES.

Documentul stabilește misiunea și rolul comitetelor sectoriale, principiile de constituire, modul de înregistrare, statutul, atribuțiile, sursele de formare și modul de încetare a activității acestora.

Potrivit ministrului Muncii Protecției Sociale și Familiei (MMPSF), Stela Grigoraș, comitetele sectoriale reprezintă structuri organizatorice în diverse sectoare ale economiei și sînt create de către Comisia Ramurală pentru Consultări şi Negocieri Colective. „Din comitete fac parte reprezentanţii patronatelor, sindicatelor şi autorităţilor publice. Necesitatea noii legi este stabilită de lipsa personalităţii juridice a comitetelor, fapt ce nu permite corelarea dintre sistemul educaţional şi piaţa muncii”, a spus Grigoraș.

În prezent, există șase comitete sectoriale, dintre care doar două funcționale, ce se ocupă cu susţinerea sistemului de învăţămînt profesional, prin elaborarea standardelor ocupaţionale care reflectă cerinţele angajatorilor, validarea calificărilor profesionale, facilitarea dezvoltării parteneriatelor dintre agenţii economici şi instituţiile de învăţămînt profesionale, avizarea proiectelor de acte legislative şi normative în domeniul formării profesionale etc.

MMPSF a alocat 5,4 milioane de lei pentru funcționarea comitetelor sectoriale în perioada anilor 2018-2020. Totodată, buna funcționare a comitetelor sectoriale este una dintre condițiile de obținere a suportului bugetar din partea Uniunii Europene, în sumă de aproximativ 6,4 mil lei, pentru anii 2014-2017, bani preconizați pentru implementarea reformei în învățămîntul profesional tehnic.

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!