Banca Națională a aplicat sancțiuni unor administratori ai „Moldova-Agroindbank” SA
11:37 | 12.07.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis, în ședința din 29 iunie 2017, aplicarea sancțiunii de amendă față de șase membri ai Comitetului de conducere ai băncii comerciale „Moldova-Agroindbank” SA. Sancțiunea a fost aplicată urmare a examinării rezultatelor controlului complex pe teren efectuat de BNM la această bancă, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul comunicare și presă al Băncii Naționale a Moldovei.
Suma totală a amenzilor constituie 760 673 lei.
De asemenea, membrii Comitetului de conducere și ai Consiliului băncii au fost sancționați cu avertisment. Aceștia au fost avertizați asupra neadmiterii încălcărilor actelor normative și asupra posibilității de aplicare a unor sancțiuni mai aspre în cazul nelichidării în termenul stabilit a încălcărilor constatate sau comiterii repetate a acestora.
Sancțiunile au fost aplicate urmare a constatării în activitatea „Moldova-Agroindbank” SA a unor încălcări ale prevederilor Legii instituțiilor financiare și ale actelor normative ale Băncii Naționale, identificate pentru perioada în care s-a efectuat controlul. Încălcările se referă, în principal, la nerespectarea de către bancă a cerințelor prudențiale specifice activității de creditare, concentrarea riscurilor, clasificarea activelor etc. Totodată, încălcările constatate nu au dus la nerespectarea limitelor prudențiale stabilite de BNM și prin urmare nu există riscuri majore care ar putea afecta stabilitatea băncii.
Banca Națională a prescris Consiliului și Comitetului de conducere ale „Moldova-Agroindbank” SA să îmbunătățească sistemul de control intern aferent activității de creditare, consolidarea guvernării corporative în cadrul băncii, precum și să elaboreze și să pună în aplicare un plan de acțiuni cu privire la înlăturarea neajunsurilor depistate în cadrul controlului complex pe teren efectuat la bancă, se menționează în comunicatul de presă al BNM.