O nouă pagină de cooperare parlamentară cu Republica Turcia
15:36 | 12.07.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Cooperarea parlamentară între Parlamentul Republicii Moldova și Marea Adunare Națională a Republicii Turcia scrie o nouă pagină în istoria bunelor relații de cooperare între cele două țări, a declarat Andrian Candu la întrevederea avută, astăzi, cu membrii Grupului de prietenie parlamentară Republica Turcia – Republica Moldova, aflați în vizită în țara noastră, în perioada 11-14 iulie curent, relatează MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, Președintele Parlamentului a menționat că Turcia are o puternică comunitate de afaceri, avînd investitori importanți în telecomunicații, sănătate, retail, afaceri hoteliere și de construcții.
În discuții, părțile au abordat și subiectul autonomiei Găgăuze. Speakerul a informat colegii din Parlamentul turc că autoritățile Republicii Moldova atrag o atenție deosebită regiunii, iar noul sistem electoral va lua în calcul hotarul autonomiei la constituirea circumscripțiilor. De asemenea, Parlamentul va contribui la extinderea Zonei Economice Libere Sud.
La fel, Andrian Candu a mulțumit pentru invitația de a întreprinde, în perioada 12-14 septembrie curent, o vizită de lucru în Turcia, precum și a anunțat că în componența grupului vor face parte deputații în Parlamentul Republicii Moldova din UTA Găgăuzia și Adunarea Populară a Găgăuziei.
Ulterior, deputații turci s-au întîlnit cu membrii Grupului de prietenie Republica Moldova – Republica Turcia. Președintele Grupului, deputatul Anatolie Zagorodnîi, a apreciat buna cooperare stabilită între Legislativele celor două țări și a menționat că Grupurile de prietenie parlamentară asigură un mediu prielnic pentru promovarea și consolidarea dialogului între părți.
”Aducem mulțumiri Republicii Turcia pentru sprijinul financiar, în valoare de 100 mii euro, în vederea lichidării consecințelor ninsorilor abundente din luna aprilie curent, soldate cu mari pierderi materiale. Totodată, ne dorim ca economia țării noastre să rămînă o destinație atractivă pentru investitorii turci”, a spus deputatul.
La rîndul său, președintele Grupului de prietenie din partea Republicii Turcia, Mehmet Altay, a mulțumit pentru buna organizare a vizitei și a apreciat evoluția relațiilor bilaterale pe parcursul celor 25 de ani de la stabilirea acestora. ”Salutăm semnarea mai multor acorduri bilaterale pînă acum, totodată mizăm mult pe cel de colaborare strategică care urmează a fi semnat prin Declarația comună a Președinților Parlamentelor țărilor noastre, în cadrul vizitei din septembrie a speakerului moldav”, a menționat președintele Grupului.
Oaspeții au fost salutați, în limba turcă, de către deputații în Parlament din partea UTA Găgăuzia, care au mulțumit pentru proiectele de dezvoltare social-economică a regiunii, implementate cu suportul Turciei.
Tot astăzi, deputații turci au avut o întrevedere cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană. În discuție, președinta Comisiei, Valentina Buliga, a apreciat aportul Turciei în dezvoltarea țării prin investiții, proiecte, precum și Acordul de Securitate socială pentru cetățenii ambelor țări. ”Prin diplomația parlamentară ne dorim fortificarea și avansarea relațiilor existente”.
Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Republica Turcia au fost stabilite la 3 februarie 1992. În țara noastră activează 1126 întreprinderi cu capital turcesc.