ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Otilia Nicolai a fost numită în funcţia de şef al Agenţiei pentru recuperarea bunurilor

17:15 | 14.07.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Otilia Nicolai a fost numită astăzi, în urma unui concurs public, în funcţia de şef al Agenţiei pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI), informează MOLDPRES.

Potrivit datelor CNA, noul conducător al Agenției este ofiţer de urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, cu o activitate în domeniu de 14 ani. Aceasta a acumulat cel mai mare punctaj la probele din concurs, din cei trei candidați.

Comisia de concurs a fost formată din nouă membri, printre care reprezentanţi ai societăţii civile, mediului academic, experţi independenţi, procurori anticorupţie şi reprezentanţi ai CNA. 

După finalizarea tuturor procedurilor, noul şef urmează să-şi formeze echipa, din care vor face parte ofițeri de urmărire penală, experți și specialiști în domeniile contabilitate și audit, ofițeri de investigații speciale, specialiști în alte domenii necesare în vederea realizării atribuțiilor instituţiei.

Potrivit legislaţiei, ARBI va efectua investigaţii financiare, va evalua şi administra bunurile infracţionale indisponibilizate, va ține evidența acestora şi va negocia repatrierea valorii lor.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img17005502

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!