Casa de cultură din satul Molovata, raionul Dubăsari a fost renovată cu susţinerea UE
14:11 | 19.07.2017 Categorie: Regiuni
Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Casa de cultură din satul Molovata, raionul Dubăsari a fost renovată în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Cu acest prilej, pe bacul de lîngă localitate a fost organizat ieri un flash-mob, urmat de un concert de muzică clasică susţinut de artişti de pe ambele maluri ale Nistrului, comunică MOLDPRES.
”Este unul din cele peste 80 de obiective de infrastructură socială de pe ambele maluri ale Nistrului care au fost deja reconstruite prin intermediul acestui program. Experiența noastră a demonstrat că oamenii de pe ambele maluri au aceleași interese și probleme, iar cînd li se oferă posibilitatea de a colabora, ei se implică și beneficiază de pe urma acestui lucru. Cooperînd, oamenii cîștiga mai mult și, astfel, crește încrederea între ei. Iar aceasta este principala filosofie a programului”, a menționat Stefan Liller, reprezentant permanent adjunct al PNUD Moldova.
La rîndul său, Jarek Domanski, ofițer de proiect în Delegația UE în R. Moldova, a subliniat că patrimoniul cultural comun este ceea ce unește ambele maluri ale rîului Nistru. ”Uniunea Europeană sprijină și va continua să susțină inițiativele care, în spiritul încrederii și cooperării, apropie comunitățile de pe cele două maluri”, a afirmat reprezentantul Misiunii UE în ţara noastră.
Lucrările de renovare a instituției culturale din Molovata au început în iunie 2016, datorită Programului ”Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”. Pe bani europeni, aproape 173 de mii de euro, aici a fost consolidat acoperișul, renovată fațada, înlocuite geamurile, ușile și sistemele inginerești. Clădirea a fost dotată cu condiții sanitare. Totodată, autorităţile locale au contribuit cu circa 10 mii de euro, din care au fost ajustate rețelele externe de apă și canalizare, sistemul de încălzire.
Programul finanțat de UE ”Susținerea măsurilor de promovare a încrederii” contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe cele două maluri ale rîului Nistru prin implicarea reprezentanților autorităților locale, mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a businessului și îmbunătățire a infrastructurii sociale.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)