R. Moldova şi România au relaţii de suflet, consideră Premierii Pavel Filip şi Mihai Tudose
15:07 | 21.07.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. Guvernele de la Chişinău şi Bucureşti se vor reuni într-o şedinţă comună în toamna anului curent în Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei de presă, susținută de Prim-ministrul Pavel Filip şi Premierul României, Mihai Tudose, care se află în prima sa vizită la Chişinău, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.
Oficialii au remarcat relaţiile foarte bune între ţări, care se dezvoltă într-un ritm ascendent. „Avem o relație specială, nu este o simplă relație bilaterală între două state vecine, dar este una mult mai profundă, o relație de suflet dacă vreți, pentru că vorbim aceeași limbă, avem aceeași cultură, avem aceeași istorie”, a declarat Pavel Filip.
Premierul moldovean a spus că a avut cu omologul său român un dialog deschis, sincer și prietenos. Totodată, șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău i-a mulțumit Premierului român pentru sprijinul constant pe care România îl acordă Republicii Moldova, menţionînd în mod special reconstrucția și reparația grădinițelor, donarea de microbuze școlare, implementarea serviciului medical de urgență SMURD, reabilitarea Institutului Mamei şi Copilului, renovarea Muzeului de Artă din Chişinău, oferirea burselor de studii tinerilor din Republica Moldova.
Printre cele mai importante proiecte comune au fost evidenţiate cele din domeniul energetic şi al infrastructurii. În context, oficialii s-au referit la construcția gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău, proiect care vine să asigure independența și securitatea energetică a Republicii Moldova. Premierul Pavel Filip a spus că proiectul tehnic va fi gata în cîteva săptămîni, iar pînă la sfîrșitul anului 2018, gazoductul va fi funcțional.
Oficialii au vorbit şi despre schimburile comerciale dintre ţări, care sînt în continuă creştere, România fiind principalul partener comercial al Republicii Moldova. „Am reiterat interesul nostru de a continua investiţiile româneşti în țara noastră, am vorbit despre programul de privatizare pe care îl avem și am invitat încă o dată companiile românești să facă investiții în R. Moldova”, a mai spus Pavel Filip.
La rîndul său, Premierul României a remarcat că vizita sa la Chișinău este o declaraţie publică a ataşamentului Guvernului României faţă de Moldova. „Cifrele arată acum simţitor mai bine decît cu doi ani în urmă. Reformele au fost grele, ca orice reforme, dar încep să aducă roade, în nivelul de trai, în stabilitate, în funcţionarea unor instituţii”, a declarat Mihai Tudose.
De asemenea, Prim-ministrul român a menţionat că România rămîne un avocat fidel al Republicii Moldova în relațiile cu Uniunea Europeană. „Este un efort comun, dar este nevoie de continuare, de stabilitate. Sîntem total angajaţi în efort comun cu Republica Moldova în atingerea obiectivului ei de integrare europeană”, a subliniat șeful Executivului de la București.