ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Cuhneşti, Glodeni s-a desfăşurat un festival al artelor

10:32 | 31.07.2017 Categorie: Regiuni

Chişinău, 31 iul. /MOLDPRES/. În comuna Cuhnești, raionul Glodeni s-a încheiat ieri prima ediţie a Festivalului „Cuhnești Art Fest, care s-a desfăşurat în perioada 28-30 iulie. În cadrul lui, a avut loc şi simpozionul de artă ”În lunca Prutului”, informează MOLDPRES.

Iniţiat de muzicianul Alex Calancea și sculptorul Alex Vidrașcu, la eveniment au participat mai mulți artiști tineri, elevi și absolvenți ai Școlii de Arte din Cuhnești, corpul didactic, reprezentanți ai autorităților locale, iubitori de artă.

Prezentă la manifestare, ministrul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Monica Babuc, i-a felicitat pe protagoniștii festivalului pentru inițierea acestui eveniment în localitatea lor de baștină, subliniind că asemenea exemple sînt demne de urmat, a specificat Serviciul de presă al ministerului.

În cadrul evenimentului  au evoluat colectivele Școlii de Arte din Cuhnești, absolvenții acestei instituții de învățămînt Alex Calancea și Band-ul său, Alina Ureche cu programul “În lunca Prutului”, precum și invitații Tania Cerga, Andrei Glavan, Viola, Guz ș.a. De asemenea, au fost organizate mai multe master-class-uri de pictură, ceramică și tapiserie. Tot aici a avut loc un concert dedicat satului, iar pentru oaspeții festivalului au fost organizate excursii la Zimbrărie, Suta de Movile și grota Butești. În cadrul Cronograf Tur, a fost proiectat filmul “100 de Movile”, în regia lui Max Ciorbă.

Festivalul a găzduit și o tabără de creație pentru tinerii artiști locali, în cadrul căreia aceştia au avut posibilitatea să creeze în aer liber.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img17005896

img17005896

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!