Andrian Candu a făcut totalurile sesiunii parlamentare de primăvară-vară 2017
17:28 | 02.08.2017 Categorie: Politică
Chişinău, 2 aug. /MOLDPRES/. Sesiunea parlamentară de primăvară-vară a acestui an a fost una intensă, în care am reuşit să adoptăm mai multe legi şi reforme esenţiale pentru R. Moldova, pentru modernizarea ţării şi soluţionarea unor probleme ale cetăţenilor. Parlamentul R. Moldova s-a afirmat din nou, conform rolului oferit de Constituţie, drept instituţia-cheie a democraţiei noastre. Despre aceasta a declarat astăzi speakerul Andrian Candu, în cadrul unei conferinţe de presă, dedicată bilanţului activităţii parlamentare în prima jumătate de an, comunică MOLDPRES.
„Anume prin votul Parlamentului s-au decis chestiuni care au fost cap de afiş al agendei publice, fie că e vorba de reforma administrativă, probleme sociale, schimbarea sistemului electoral sau altele. Legislativul a susţinut şi a continuat implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, deoarece acest document rămîne a fi prioritate pentru actuala guvernare”, a menţionat preşedintele Parlamentului.
Andrian Candu a punctat cele mai importante chestiuni din cadrul primei sesiuni din acest an. Speakerul s-a referit la legislaţia din domeniul financiar-bancară, menită să fortifice piaţa financiară şi imobiliară; legislaţia din sectorul energetic; reforma regulatorie de îmbunătăţire a mediului de afaceri; acte legislative în domeniul securităţii de stat, pentru combaterea corupţiei, în domeniul audiovizualului etc.
În context, Candu a subliniat importanţa reformei Guvernului şi depolitizării funcţiei publice. „Au fost create condiţiile ca aparatul guvernamental central să fie constituit dintr-o echipă de profesionişti, iar structura politică să fie clar delimitată la nivel de miniştri. Este de aşteptat ca reducerea numărului de miniştri şi impactului birocratic să fie resimţită în scurt timp şi să vedem eficienţa administraţiei publice centrale”, a specificat speakerul.
În altă ordine de idei, preşedintele Parlamentului s-a referit la introducerea sistemului mixt electoral pentru următoarele alegeri parlamentare. „Acest proiect a fost votat cu o majoritate importantă şi constituie o veritabilă reformă care va apropia Parlamentul de cetăţeni şi va oferi oamenilor ocazia să voteze în mod direct jumătate dintre deputaţi”, a accentuat Andrian Candu.
Şeful Legislativului a menţionat susţinerea partenerilor de dezvoltare. El a subliniat în acest sens activitatea diplomaţiei parlamentare, dialogul şi relaţiile cu forurile legislative din UE şi SUA. „Angajamentul Parlamentului şi Guvernului asumat prin foaia de parcurs pentru agenda de reforme prioritare rămîne un instrument care şi-a demonstrat eficienţa şi asigurarea bunei guvernări. Rămînem fermi pe poziţia că locul R. Moldova este în familia europeană”, a spus Candu.
Totodată, speakerul a remarcat nivelul înalt de parlamentarism în sesiunea care a finalizat, desfăşurată „într-o atmosferă mai pozitivă, de mai mare respect reciproc între deputaţi, în ciuda punctelor divergente de vedere în mai multe probleme, fără altercaţii fizice, fătă conflicte verbale care să depăşească un anumit prag al decenţei”.
Potrivit preşedintelui Parlamentului, de la începutul anului au fost elaborate 1925 de rapoarte, avize şi amendamente la proiectele de acte legislative. Deputaţii au reuşit să aprobe 125 de legi şi 47 de hotărîri, iar alte 135 de proiecte de legi au fost votate în prima lectură. „Sînt convins că munca noastră va avea un impact asupra ţării şi bunăstării cetăţenilor, fiind importantă pentru democraţia noastră”, a conchis Andrian Candu.
(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)