Zilele Diasporei în Republica Moldova vor fi organizate în perioada 18-20 august curent
10:43 | 07.08.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 aug. /MOLDPRES/. Biroul Relații cu Diaspora (BRD) organizează, în perioada 18-20 august curent, sub patronajul Guvernului, Zilele Diasporei în Republica Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Pe parcursul a trei zile vor fi desfăşurate mai multe activităţi, printre care: Ziua ușilor deschise pentru diasporă la Guvern, seminare tematice și consultări cu diaspora, Cupa diasporei la minifotbal.
În cadrul Zilei uşilor deschise la Guvern vor fi prezentate Grupurile de Excelență ale Diasporei, activitățile BRD pentru susținerea Diasporei şi rezultatele cartografierii diasporei.
Discuţiile din cadrul seminarelor tematice se vor axa pe programe economice și oportunități de promovare a revenirii și reintegrării durabile a migranților, turismul nostalgic, consultări privind Strategia Națională de Dezvoltare Moldova 2030, bune practici de implicare a Diasporei în dezvoltarea localităților de baștină din Moldova: mecanisme și instrumente disponibile.
De asemenea, în cadrul ediției a VII-a a Festivalului Internațional Gustar, desfășurată în parteneriat cu BRD, va fi organizat un tîrg/expoziție dedicată diasporei - „Moldova de oriunde”. Astfel, diaspora va prezenta țara de destinație într-un stand expozițional prin materiale promoționale, gastronomie și numere artistice.