Ambasadorul agreat al Germaniei a prezentat copiile scrisorilor de acreditare
11:52 | 17.08.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 17 aug. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Lilian Darii a primit-o astăzi pe ambasadorul agreat al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Julia Monar, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Viceministrul Lilian Darii i-a urat succes ambasadorului Julia Monar în exercitarea mandatului şi a asigurat-o de sprijinul deplin al părţii moldoveneşti în realizarea obiectivelor orientate spre consolidarea cooperării bilaterale.
Cei doi oficiali au abordat subiecte ce vizează stadiul actual şi perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale moldo-germane, fiind reconfirmat angajamentul comun pentru aprofundarea dialogului politic şi a cooperării comercial-economice. Viceministrul Darii a exprimat mulţumiri pentru asistenţa tehnică substanţială acordată ţării noastre de către Republica Federală Germania, subliniind importanța acestui sprijin în procesul transformărilor democratice, economice şi sociale din Republica Moldova.
La rîndul său, ambasadorul Julia Monar l-a asigurat pe oficialul moldovean de disponibilitatea autorităţilor germane de a susţine în continuare procesul de reforme din R. Moldova.