ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Proiectul Uniunii Europene „Asistență tehnică pentru implementarea DCFTA” a fost finalizat

12:36 | 23.08.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. Proiectul Uniunii Europene „Asistență tehnică pentru implementarea DCFTA”, desfășurat pe parcursul a doi ani cu o finanțare de 2,8 milioane de euro, a fost finalizat. ”Este unul din cele mai de succes proiecte ale UE în Republica Moldova”, a declarat șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi la Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) cu ocazia încheierii proiectului, informează MOLDPRES.

Cu sprijinul UE ”au fost implementate un șir de acte legislative în domeniul infrastructurii calității, ceea ce a consolidat cadrul normativ și de reglementare în acest sector, apropiindu-ne mai mult de valorile europene”, a menționat vicepremierul Octavian Calmâc, ministru al Economiei și Infrastructurii. El a adăugat că au fost preluate peste trei mii de standarde europene, astfel încât agenții economici au posibilitatea să obțină dreptul de export pe piața UE în baza acestor standarde.

”Statisticile demonstrează că piața Uniunii Europene este una determinantă pentru noi. În prezent, circa 65 la sută din produsele moldovenești sunt exportate pe această piață și cred că acest trend ascendent va fi asigurat și în continuare”, a subliniat Octavian Calmâc. Pe parcursul a doi ani s-a reușit să fie consolidată baza tehnico-materială a tuturor laboratoarelor care sunt responsabile să certifice marfa atât plasată pe piață internă, cât și cea exportată. Ministrul Economiei a precizat că peste 40 milioane de lei au fost investite doar în dotările cu echipamente a acestor laboratoare, care sunt în subordinea MEI.

În cadrul proiectului au fost deschise două business incubatoare, la Călărași și Cahul. De asemenea, mii de persoane care doresc să exporte pe piața UE, au fost instruite și informate despre cerințele care sunt aplicate în țările Uniunii Europene, a mai informat vicepremierul.

”Proiectul a adus atingere vieții moldovenilor și nivelului lor de viață. 1600 de întreprinderi mici și mijlocii au avut acces la finanțare, care au generat 2000 locuri de muncă noi. Au avut loc peste 20 de misiuni de export, care au generat 30 contracte de export. Am acordat, de asemenea, asistență pentru 15 potențiali investitori străini. Au fost multe activități ce țin de alinierea legislației naționale la cea europeană, în special în domeniul standardizării, ceea ce aduce Moldova mai aproape de Uniunea Europeană”, a spus șeful delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola.

El a adăugat că ”nu sunt date inventate, ci reale” și o dovadă este creșterea exporturilor pe piața UE. ”Lucrurile s-au îmbunătățit considerabil față de acum patru ani. Da, probleme au rămas, provocările au mai rămas, dar totuși avem niște rezultate pozitive concrete”, a afirmat Pirkka Tapiola.

Liderul de proiect, Philip Santens, a declarat că este important ca actele normative și legislative adoptate să fie implementate și pe aceasta ar trebui să se axeze activitățile în continuare. UE a decis să acorde o primă tranșă Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, un grant de 4 milioane de euro. ”Pentru o țară care nu este în proces de negociere a calității de membru al UE este ceva nemaipomenit”, a afirmat Philip Santens.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img17006386

img17006386

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!