ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Compania industrială “INTROSCOP” se va extinde din toamnă

11:43 | 24.08.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Compania industrială “INTROSCOP”, specializată în producerea cablajelor și modulelor electrice pentru industria auto, a anunţat că din toamnă îşi va extinde activitatea și va crea noi locuri de muncă, relatează  MOLDPRES.

Întreprinderea la care în prezent activează peste 2000 de angajaţi a fost fondată în 1959, fiind cunoscută sub denumirea „ElectroTociPribor” şi a devenit privată în anul 2008. În prezent se află în proces de restructurare și modernizare şi desfăşoară proiecte de cooperare cu concernul german Leoni AG și holdingul japonez Sumitomo.

Potrivit lui Valeriu Bodiu, director general “INTROSCOP”, în 2010, în cadrul companiei a fost iniţiată o nouă direcţie de activitate - producerea cablajelor şi modulelor electrice pentru automobile. “La noi sunt asamblate module electrice pentru Mercedez-Benz, pentru concernul Volkswagen, Volvo şi Nissan. Iar din toamna acestui an vom lansa un nou proiect cu o companie germană, astfel că vom majora şi volumul de producție dar şi numărul de angajaţi”, a spus Bodiu.

Conform sursei citate, compania deţine peste 50 mii de metri pătraţi de spaţii industriale şi se află permanent în căutare de angajaţi inclusiv necalificaţi, desfăşurând proiecte de instruire pentru studenţii mai multor instituţii de învăţământ. “Ducem lipsă de cadre calificate şi disciplinate chiar dacă lefurile depăşesc cu 30% salariul mediu pe economie”, a adăugat Bodiu.

Actualul profil de activitate al companiei „INTROSCOP” SA include următoarele domenii: producerea cablajelor pentru industria auto, prelucrarea metalului și plasticului, precum şi darea în arendă a spațiilor industriale pentru proiecte alternative.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img17006422

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!